Persoanele care locuiesc la bloc, dar au in sange gradinaritul trebuie sa stie ca pot practica acest hobby si in apartament. Este adevarat ca nu se compara cu plantarea legumelor in gradina, insa daca stiu cum sa procedeze, cum sa isi amenajeze balconul, ce fel de plante sa creasca, cu siguranta isi vor putea intinde un sezlong si strecura o masuta de cafea intr-o oaza de verdeata creata special.
Flori sau legume? Conceptul de balcon-gradina
In general, amenajarea unei gradini de legume sau de condimente intr-un spatiu mic, asa cum este balconul, este o adevarata provocare, insa nimic nu este imposibil. Recoltele sunt mici, dar gustoase, iar daca gospodarii se organizeaza bine, pot avea mari satisfactii. Pe cat posibil, pasionatii de gradinarit trebuie sa foloseasca spatiul in totalitate, atat pe lungime, cat si pe inaltime, umplandu-l cu ghivece mici si usoare, aflate la inaltime, in care pot fi plantate ierburi aromatice.
De asemenea, rafturile inguste si jardinierele prinse in afara balconului pot fi o solutie foarte eficienta pentru extinderea gradinii din balcon. Spatiul fiind mic, in balcon nu se pot creste unele specii, precum dovleci, dovlecei, vinete sau alte legume care necesita un spatiu mai mare, insa se pot creste salate, ridichi, capsune, fragi, rosii cherry, patrunjel, marar, leustean, iar lista poate continua.
Balconul poate fi transformat intr-o oaza de verdeata si de iubitorii de flori. Florile sunt o modalitate excelenta de a anima spatiul balconului, indiferent de soiul plantat. Gradinarii incepatori trebuie sa isi exerseze mai intai talentul si pasiunea pe plante anuale si doar mai tarziu se pot ocupa de plante mai delicate si care cer mai multa atentie si indemanare.
Pentru a umbri balconul, se pot folosi panze impermeabile in culori foarte vesele sau se pot crea umbrare din plante agatatoare. In cazul in care balconul este foarte mic, se poate folosi mobilier pliant pe post de masuta de cafea sau rafturi rabatabile. Ghivecele si jardinierele trebuie sa fie cat mai mari si mai adanci, pentru ca florile sau aiba mai mult spatiu sa se dezvolte.